Faptele bune? Pare un subiect scos dintr-o grotă. Ştiam că există, dar peste el s-a aşezat praful şi întunericul, s-au ţesut mituri, s-au rostit maxime şi cugetări, şi, după ce a fost întors pe toate feţele, l-am ascuns până ce a fost uitat. Numai morala ca disciplină mai pune problema faptelor bune. Nu trebuie să facem o muncă de arheolog ca să scoatem la lumină subiectul, însă, pentru a-i defini detaliile, este necesară o atenţie sinceră oferită părţilor care compun faptele bune: bunăvoinţă, motivaţie, finalitate.
Iată un subiect care ne face bine. De secole întregi faptele bune nu au mai ţinut capul de afiş al dezbaterilor teologice, filosofice, morale sau sociale. Nu am pretenţia să înlocuim subiectele zilei cu acesta, însă, probabil, rezolvarea problemelor care ne dau atât de multe bătăi de cap ar fi mai uşoară dacă ne-am face bine lecţia faptelor bune.
Din cauză că predicatorii accentuează un anumit lucru, altele sunt neglijate. De la Luther încoace, toţi reformatorii au accentuat doctrina mântuirii prin credinţă, încât chestiunea aceasta a intrat în fibra teologiei noastre. Efectul negativ al acestui accent a fost neglijarea faptelor bune. Faptele bune nu numai că au fost neglijate, dar au fost şi dispreţuite. Ştiu, totuşi, că a rămas în comunitatea creştină inerţia faptelor bune; se fac accidental şi neintenţionat. Creştinul contemporan nu pune prea mare accent pe faptele bune. „Dacă îmi iese în cale să fac o faptă bună, o fac; dacă nu, asta este…”
Mai are rost să facem fapte bune? De ce facem fapte bune? Cum putem să facem fapte bune? Care este definiţia după care judecăm faptele bune? Ce rol au faptele bune în relația mea cu Dumnezeu? Ce rol au faptele bune în relaţia cu aproapele meu? Dar care faptă se poate numi, fără îndoială, o faptă bună înaintea lui Dumnezeu? Pot necredincioşii să facă fapte bune? Dar care este motivaţia lor pentru a face fapte bune? Cum evaluează Dumnezeu faptele bune ale necreștinilor?
Ce este o faptă bună?
O faptă bună nu este o simplă facere de bine, motivaţia şi scopul determină calitatea unei fapte. O faptă bună trebuie să Îi aducă glorie lui Dumnezeu. Dumnezeu nu răsplătește nimic din ce este făcut pentru slava omului. Nu poţi să arunci cu banii în stânga şi în dreapta în văzul tuturor şi să crezi că faci fapte bune. Sau ai lista de fapte bune şi spui: „Am făcut nouă fapte bune azi, mai fac una şi gata.” Vei face şi a zecea faptă bună, dar nu vei răspunde unei nevoi, ci doar îţi vei îndeplini responsabilitatea religioasă sau socială pe care ţi-ai asumat-o.
Definiţia unei fapte bune
O acţiune pozitivă
+
care răspunde unei nevoi
+
făcută la timpul potrivit
+
cu atitudinea potrivită
+
în ascultare de Dumnezeu
+
pentru gloria lui Dumnezeu
+
cu un rezultat pozitiv.
Dumnezeu știe ce este în inima ta şi ştie cu ce atitudine ai făcut tu o faptă bună. Dacă faci o faptă bună, nu merită să o perverteşti cu o atitudine nepotrivită, cu mândrie şi aroganţă, cu dispreţ. Faptele bune nu sunt făcute între tine şi cel care beneficiază de ea, ci între tine şi Dumnezeu.