Scurt istoric

Biserica Sion s-a născut în inima și în casa mea.

Dumnezeu mi-a vorbit despre plantarea unei biserici pe când eram student la facultatea de teologie (în jurul anului 2000), însă am știut atunci că nu este timpul să îmi asum o astfel de aventură.

În 2004 m-am mutat în Timișoara, m-am căsătorit cu Corina și mi-am început slujirea în biserica Metanoia. Aici am fost parte a echipei pastorale și am avut numeroase ocazii să îmi dezvolt darurile spirituale și să învăț din tot felul de experiențe. În 2007 am fost ordinat ca pastor și am crezut că viața nu mai poate oferi prea multe surprize. Tot ce îmi dorisem până în acel moment de la viață realizasem. Mă simțeam împlinit pe toate planurile și mă întrebam cu ce ar putea Dumnezeu să mă surprindă mai departe. În 2009 am avut primul sentiment că această perioadă frumoasă se apropie de încheiere și că urmează altceva, însă nu am reușit să înțeleg pe deplin despre ce era vorba.

Uneorine dorim ca Dumnezeu să ne vorbească clar și cu toate detaliile date, ca săputem lua decizii, spunem noi, „în cunoștință de cauză”, însă orice cuvântprofetic nu va putea înlocui nevoia noastră de credință. Dumnezeu a lucrat astfella formarea și maturizarea mea. Am înțeles în 2012 că trebuie să mă retrag dinslujirea pastorală a bisericii Metanoia. Cred că Dumnezeu mi-a vorbit ca luiAvraam. De fiecare dată îmi dădea doar următorul pas, nu și finalul. Astfelmi-a fost testată credința și ascultarea de El. Probabil că nu eram pregătit săîmi asum călătoria și responsabilitatea lucrării la care El mă chema, sau, purși simplu, unele lucruri nu e nevoie să le știm, ci doar să Îl urmăm în credință.Am înțeles că o perioadă trebuie să stau deoparte și să aștept. În toată aceastăperioadă, soția mea a fost alături de mine. De fapt, sunt un pic nedrept pentrucă eu sunt cel care spune povestea, însă nu e povestea mea, ci povesteanoastră. Dumnezeu ne-a vorbim fiecăruia personal.

Dupăo perioadă de câteva luni am primit în duhul meu că Dumnezeu ne cheamă să plantămo nouă biserică în Timișoara. Nu i-am spus nimic Corinei despre acest lucru vreodouă săptămâni. După un timp de rugăciune împreună, m-am gândit că estemomentul să îi vorbesc despre ceea ce Dumnezeu ne cheamă să facem. Spre surprindereamea, ea mi-a spus că și ei Dumnezeu i-a vorbit, însă nu a vrut să îmi spună, cia așteptat să primesc eu confirmarea de la Dumnezeu.

Convingerea interioară a continuat să crească și am început să formăm un grup de casă. Am început acel grup de la zero, cu prietenii care au fost alături de noi în acea perioadă. De atunci și până azi am trecut prin tot felul de situații, am învățat multe lucruri și mai ales am învățat să ne încredem în Dumnezeu, Cel care poate să ducă la îndeplinire ceea ce a promis.

E ciudat cum suntem noi oamenii făcuți. Parcă noi suntem responsabili cu împlinirea promisiunilor divine pe care le purtăm în viața noastră. Vrem să le vedem realizate și suntem tentați să facem cumva ca să le grăbim. Ne e teamă ca nu cumva credința noastră să rămână doar un simplu vis. Probabil acesta era și sentimentul lui Avraam care a primit promisiunea de a fi tatăl unui popor numeros, iar realitatea contrazicea exact ceea ce el credea. Cred că la fel a fost și pentru Noe când Dumnezeu i-a spus să facă arca. Nimeni nu vedea ploaia. De fapt, nici nu aveau conceptul de ploaie. Credința se bazează pe ceea ce nu se vede, nu pe ceea se poate măsura și cântări. Credința nu se vede, dar face toate lucrurile să fie posibile.

Discret, cu pași mici și în ascuns de ochii publici, am slujit cu inimă celor care ne-au fost dați să îi slujim, iar noi am fost mângâiați prin slujirea noastră pentru că am început să vedem roade. Din perspectiva publică, mai nimic nu se vedea, însă nu ne-am oprit și nici nu avem de gând să o facem vreodată.

În 2015 am închiriat un spațiu în Ghiroda, susținuți de organizația Arise for Christ, și am început un program educațional pentru copiii din zonă, iar duminica ne adunam ca biserică. Eram același grup mic care în timpul săptămânii ne adunam în casa noastră, iar duminica aveam întâlniri publice. Au fost momente speciale și frumoase. Am învățat astfel să facem pași în credință. Probabil că așa este creștinismul în esență: se face vulnerabil ca să câștige pe cei mai mulți. Așa s-a făcut Hristos și așa a făcut și Pavel. În martie 2016 am renunțat la acel spațiu. Ne-am dat seama că acela nu era locul nostru. Am continuat pe grupuri mici, căutând un loc care să ni se potrivească.

În această perioadă s-au întâmplat multe lucruri frumoase: s-au botezat 11 persoane, s-au format familii, s-au restaurat vieți, s-au vindecat suflete, am văzut bolnavi vindecați, am văzut multe minuni financiare și mâna lui Dumnezeu în multe momente, s-au format oameni pentru slujire, iar viziunea noastră s-a clarificat și s-a maturizat.

În 2018 am considerat că trebuie să (re)începem întâlnirile noastre publice.

Așa a fost începutul. Povestea încă se scrie.

Pastor Dr. Valentin Dedu​

Scroll to Top