„Dacă Dumnezeu este cu noi, cine este împotriva noastră?”
Ce vreau să fac care să împlinească voia lui Dumnezeu pentru viața mea?
De multe ori avem impresia că voia lui Dumnezeu pentru noi și voia noastră (pentru noi) sunt două drumuri diferite, când în realitate ar trebui să fie precum două șine de tren. Sunt una lângă alta, merg în aceeași direcție și sens, și este nevoie de ambele pentru a putea transporta trenul (visul) până la destinație.
Degeaba vrea Dumnezeu ceva pentru mine, dacă eu mă opun și am o altă linie pe care merg. Degeaba vreau eu ceva pentru mine (și poate chiar pentru Dumnezeu să vreau să împlinesc) dacă El nu binecuvântează acele planuri (dacă nu este linia de suport / susținere).
Rolul liniilor ferate nu este să se întâlnească într-un punct, ci să asigure transportul unui tren la destinație. Rolul, în cazul acesta, al voii lui Dumnezeu pentru tine, nu este să preia controlul asupra vieții tale cu forța, ci, împreună cu tine, să te ajute să îți duci visul până la destinație. Însă, intotdeauna, destinația pe care o are El pentru tine va fi mai bună decât o ai tu personal pentru tine.
„Vă veți bucura și vă veți veseli pe vecie pentru ceea ce voi face…” Isaia 65:18
Eugen Dumitru
AntreprenorEugen este căsătorit cu Luminița și împreună au doi copii. Împreună sunt implicați în lucrarea de slujire din Biserica Sion Timișoara.