Știu că printre cei care citesc aceste rânduri sunt şi unii care sunt dezamăgiți de viața lor, de promisiunile neîmplinite ale vieții creștine; promisiuni despre viață din belșug, prietenie cu Dumnezeu, părtășie profundă, viață de biruință, însă amărăciunea creste când vezi că ești departe de ceea ce dorești să fii, să simți, să trăiești, să faci. Știi că există „ceva mai bun”, însă te consolezi cu ideea că acel „ceva mai bun” nu este pentru tine, ci pentru cineva mai hăruit, cineva cu chemare, cineva cu viziune. Trăiești o viață în așteptare. Crezi că adevărata viață va începe într-o zi, însă ziua aceea se tot amână.
Sunt tot felul de idei, de gânduri, care ne fac să ne simțim dezamăgiți, trădați, frustrați. Tocmai această stare nedefinită, nici rece nici cald, nici pasionat nici pasiv, nici în barcă nici pe mal, peste tot şi niciunde, te fac să urăști viața, să ai impresia că vrei să o iei de la început, dar nu ști de unde. În fiecare situație a vieții trebuie să cunoști şi să recunoști trei lucruri:
Cine ești tu – identitatea ta, sentimentele şi reacțiile tale. Fii sincer! Sinceritatea ta te va scăpa de nebunie, de ipocrizie, de autoînşelare. Pe tine te cunoști, nu din cărțile de psihologie, ci din relațiile pe care le ai. Te cunoști atunci când pătrunzi în lumea paradoxului care poartă numele tău.
Cine este Dumnezeu – însă nu Dumnezeul cărților, nu Dumnezeul descris de teologi, nu Dumnezeul propovăduit de predicator, ci Dumnezeul tău, Dumnezeul cu care ai relație. Dumnezeu este şi rămâne Același, însă relația pe care omul o are cu Dumnezeu este diferită. Dumnezeu trebuie definit în virtutea acestei relații.
Ce se întâmplă în lume – trebuie să cunoști, să înțelegi vremurile, să vezi direcția în care se vor îndrepta lucrurile. Trebuie să știi în ce lume trăiești, să fii cu capul sus şi să dai direcție. Nu îți poți permite să trăiești o viață de struț, nu ai voie să te ascunzi, nu ai voie să ignori, nu ai voie să nu vezi. Trebuie să trăiești o viață de vultur, o viață cu spirit critic, pătrunzător, panoramic, să fii la înălțime.
Trebuie să decizi o dată pentru totdeauna ce, pe cine crezi, pe cine urmezi!
Îl crezi pe Dumnezeu sau crezi moda lumii, te ghidezi după Biblie sau după părerea majorității.
Părerea lumii despre tineri este că sunt cu capul în nori, că nu poți face mare lucru cu ei, că sunt iresponsabili, că nu au experiență…
Însă Biblia spune altceva:
„Vă scriu tinerilor pentru că sunteți tari, că l-ați biruit pe cel rău…” (1 Ioan 1:14)
Pe cine credem? Sau despre bătrâni părerea tradițională este că ei nu mai trebuie să mai aibă nicio viziune, singura lor așteptare ar trebui să fie moartea, însă Biblia spune că cei bătrâni sunt „plini de suc şi verzi”, „întineresc ca vulturii”, „visează vise.” (Psalmul 92:14, Psalmul 103:5, Faptele Apostolilor 1:17)
Pe cine urmăm? Imaginea despre Biserică este distorsionată. Avem impresia că Biserica are cel mai fragil glas în lume, că nu mai reacționează, că cerșește rolul său în societate, că influenta ei este periferică, însă Biblia spune că Biserica este zidită de Hristos şi „porțile locuinței morților nu o vor birui.” (Matei 16:18)
Ce perspectivă acceptăm? În același fel, credem că nu se poate face nimic decât în funcție de buget, în funcție de aprobarea mai marilor, şi cu siguranță Dumnezeu nu mai folosește acum un singur om să întoarcă lumea. Este fals! Dumnezeu este Același, iar resursele Lui sunt nelimitate şi caută „un om” pe care să-l folosească. Dumnezeu l-a chemat pe Moise şi i-a zis: „Du-te la faraon!,” însă Moise a zis: „Trimite-l şi pe Aaron cu mine.” Moise credea că, din cauza bâlbâielii lui, Dumnezeu nu-l va folosi.
Moise nu a avut nevoie de Aaron, ci doar a crezut că are nevoie.
Ungerea lui Dumnezeu îi era suficientă. Încetează să crezi că Dumnezeu nu te va folosi din cauză că… din cauza slăbiciunilor tale, sau a trecutului tău, pentru că „puterea lui Dumnezeu este făcută desăvârșită tocmai în slăbiciune.” (2 Corinteni 12:9) Trebuie să decizi să crezi Biblia așa cum spune ea. Nu este bine să-L contrazici pe Dumnezeu.